Traind în Inimi

Bikram yoga

Dragi colegi Yogini and Yogine!

Va salut cu iubire. Numele meu este László Zoltán Nagy.

Cu mai mult de unsprezece ani în urmă, pe 19 Decembrie 2000, Sequoia prietena mea din acea vreme - care apropo este profesoară de ashtanga yoga – a venit cu ideea să mergem la una din orele de yoga ale celui mai neobișnuit instructor de yoga din San Diego. Și cum nu reușise să mă convingă să practic ashtanga yoga, ideea aceasta mi s-a părut nebunească dar sunt întotdeauna gata când vine vorba de distracție. La întrebarea ce este Bikram și ce e așa distractiv în asta mi s-a răspuns: așteaptă și ai să vezi!!!
Am acceptat și a doua zi la ora șapte dimineața mă aflam într-o sală de Bikram yoga.

Prima experință șocantă: aeroterme industriale suflau o căldură insuportabilă în sală!
Ascultându-mi intuiția pentru a putea rămâne în viață, am stat lângă ușă pentru a putea simți aerul răcoros ce intra pe sub ușă. Acest lucru însă era prea puțin pentru a mă ajuta să depășesc cât de cât gândul de a renunța, ce-mi revenea mereu. Doar orgoliul m-a făcut să rezist deoarece lângă mine se afla o doamnă de vreo 60 de ani care a efectuat în mod constant toate exercițiile pe parcursul lecției. Desigur că instructorul mi-a observat agonia. Când a observat că am trecut printr-o serie de morți consecutive, m-a întrebat cu o voce ironică, stând în spatele meu: Yoga??? ...hmmmm...

În ciuda acestora m-am îndragostit de Bikram yoga imediat. O data întorși la hotel m-am întins pe pat simțindu-mă epuizat într-un mod plăcut. Cu ochii deschiși, uitându-mă la tavan m-am abandonat celei mai extraordinare experiențe de extaz … iar Sequoia nu a avut nimic de-a face cu asta!

O dată reîntors acasă în Sarasota, Florida, am început să merg la sala de Bikram de 2-3 ori pe săptămână și cine știe care ar fi fost urmările dacă nu mi-aș fi întrerupt calea vieții printr-o experiență de patru ani și jumătate într-o închisoare din Australia.

La sfârșitul anului 2003, în timpul acestei “experiențe sabatice” am descoperit în bibliotecă o carte despre Bikram. Această carte m-a convins să mă reapuc de Bikram yoga. Energia puternică a lui Bikram se revărsa din acea carte. Eram precum un burete, absorbeam cuvintele lui și simțeam că în spatele acelei figuri extravagante se afla un geniu. Ziua de 8 Noiembrie 2003 a reprezentat un punct de răscruce în viața mea, pentru că atunci am început provocarea Bikram de 60 de zile, pe care am dus-o la îndeplinire.

Una dintre cele mai extraordinare experiențe a anilor care au urmat a fost când eu și cei cinci colegi de-ai mei din închisoare îmbrăcați în haine sport, cu soarele strălucind deasupra noastră, ignorând miile de muște practicam lecția de 90 de minute, în liniște ca întotdeauna.

Aceste lecții au ajuns atât de cunoscute încât atunci când momentul eliberării mele se apropia și am fost mutat în altă închisoare, am fost întâmpinat cu cuvintele: A sosit instructorul de yoga!

Datorită Bikram yoga, am putut trai această perioadă ca pe una de retragere într-un ashram de yoga. Practica zilnică și cocentrarea pe asane m-au ajutat în acești ani. Ele m-au transformat în așa fel încât am reușit să fac față foarte bine experiențelor ce sunt departe de a fi obișnute.

Din Noiembrie 2005 am început să merg la sala de yoga din Rózsadomb. În timpul orelor, urechile mele, care fuseseră obișnuite cu tăcerea, erau uimite să asculte dialogul continuu al instructorului care nu părea să mai contenească!

În anul 2006 am început să facilitez cursurile Floarea Vieții în Ungaria www.eletviraga.hu care au devenit o activitate regulată de atunci. Pe lângă aceste cursuri, lecțiile de Bikram yoga de 3-5 ori pe săptămână nu erau o provocare pentru mine, și nici proba de 30 de zile, pentru că începusem cu cea de 60 de zile. De aceea, următorul pas inevitabil a fost să mă înscriu în 2009 la cursul pentru instructori Bikram din Palm Desert ca reprezentant al sălii Astoria.
Acest curs a fost una din experiențele esențiale ale vieții mele. A fost o adevărată provocare pentru mine, dar pe lângă întregul efort am avut parte de nenumărate momente de bunădispoziție.

Vă aștept cu drag la una din lecțiile de yoga pentru a putea să vă împărtășesc astfel din cei 10 ani de experiență în Bikram Yoga, comprimată în 90 de minute.

Cu dragoste,
László
Aloha

Bezár